''Purtata'' - Jocul fetelor şi nevestelor de pe Valea Târnavei, documentată de specialişti

''Purtata'' - Jocul fetelor şi nevestelor de pe Valea Târnavei, documentată de specialişti

Obiceiul "Purtata" - Jocul fetelor şi nevestelor, un dans popular interpretat numai de femei şi specific satelor de pe Valea Târnavei, din care cel mai cunoscut este cel al Fetelor de la Căpâlna, a fost cercetat de specialiştii Centrului de Cultură "Augustin Bena" printr-un proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

"Prin intermediul acestui proiect, Centrul de Cultură 'Augustin Bena' doreşte să readucă în actualitate jocurile de femei şi fete de pe Valea Târnavelor, judeţul Alba, printr-o abordare alternativă (spectacol şi expoziţii de fotografie în spaţii convenţionale şi neconvenţionale, editare de carte şi realizare de film documentar, ilustrare în mediile virtuale). De asemenea, proiectul vizează conservarea şi tezaurizarea acestui valoros material coregrafic specific zonei", a afirmat, potrivit comunicatului, managerul Alexandru Pal.

Membrii echipei Centrului de Cultură "Augustin Bena" au încheiat cercetarea coregrafică în localităţile Căpâlna, Feisa, Biia, Cetatea de Baltă, Crăciunelu de Sus, Sâncel, Pănade, Crăciunelu de Jos, Lunca şi Lupu şi au finalizat cele două expoziţii de fotografie şi filmul documentar cu purtatele de pe Târnave. De asemenea, specialiştii în folclor au transcris melodic şi coregrafic suitele coregrafice de pe Valea Târnavelor şi urmează a fi tipărită o carte.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt