Cum a reacționat Nadal după ce l-a învins pe Djokovic la Roland Garros - Focus Prima TV

Cum a reacționat Nadal după ce l-a învins pe Djokovic la Roland Garros

Rafael Nadal a fost vizibil emoționat la finalul partidei și parcă nu-i venea să creadă ce a realizat. El a recunoscut că a avut, după cum se aștepta, o misiune extrem de dificilă în fața lui Novak Djokovic.

”Sunt foarte emoționat. Pentru mine, e incredibil. Vreau să vă mulțumesc tuturor. Toată lumea știe cât de important e pentru mine să joc aici. E foarte special pentru mine să fiu aici.

A fost un meci foarte greu, Novak e unul dintre cei mai mari din istorie. E mereu o provocare să joc împotriva lui. Ca să îl bați pe Novak există o singură metodă, să joci la cel mai bun nivel al tău de la început până la final”, a declarat Rafael Nadal.

“O nouă noapte magică pentru mine, la un nivel neașteptat. Sunt foarte fericit! Este cel mai important și special teren din cariera mea (n.r. – despre arena Philippe Chatrier). Cred că m-am descurcat bine și în franceză (râde). Dragostea venită de la public m-a ajutat enorm. Ne revedem peste două zile, asta cu siguranță pot s-o spun.”, a mai declarat Rafael Nadal.

Total
0
Shares
Total
0
Share