Cum arată noua Miss Germania. Are 33 de ani şi doi copii

Cum arată noua Miss Germania. Are 33 de ani şi doi copii

Anja Kallenbach,deţinătoarea titlului Miss Turingia, a devenit Miss Germania, după un concurs în care s-a renunţat la clasica defilare în costume de baie.

O femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021 în cadrul unui concurs reînnoit care, potrivit organizatorilor, are în prim-plan convingerile şi personalitatea participantelor şi este mai puţin axat pe aspectul fizic, renunţându-se la clasica defilare în costumul de baie, relatează duminică Reuters.

Îmbrăcată într-un costum negru, Anja Kallenbach, deţinătoarea titlului Miss Turingia, s-a impus în faţa candidatelor din alte 15 landuri în finala concursului desfăşurat sub sloganul “Emanciparea femeilor autentice”, difuzat sâmbătă seară pe Youtube.

În faţa vocilor care critică astfel de concursuri susţinând că sunt sexiste, demodate şi încurajează atitudinile misogine, şi alţi organizatori, inclusiv cei ai concursului Miss Statele Unite, au renunţat de asemenea la proba defilării candidatelor în costum de baie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt