Decizia CMBSU: Circulaţia persoanelor, interzisă între orele 22.00-5.00 de luni până joi şi între 20.00-5.00, de vineri până duminică/ Restricţii şi pentru operatorii economici; la mall, trebuie asiguraţi 7 metri pătraţi/persoană – Focus Prima TV

Decizia CMBSU: Circulaţia persoanelor, interzisă între orele 22.00-5.00 de luni până joi şi între 20.00-5.00, de vineri până duminică/ Restricţii şi pentru operatorii economici; la mall, trebuie asiguraţi 7 metri pătraţi/persoană

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat o hotărâre privind măsurile restrictive care intră în vigoare, în Capitală, de duminică de la miezul nopţii. Astfel, circulaţia persoanelor este interzisă între orele 22.00-5.00 de luni până joi şi între 20.00-5.00, de vineri până duminică, iar operatorii economici pot funcţiona între 5.00 şi 21.00 în timpul săptămânii, respectiv 5.00-18.00, de vineri până duminică. La mall-uri, trebuie asigurată o suprafaţă de 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană, iar accesul în pieţele agroalimentare şi în pieţele volante se va face fără a depăşi jumătate din capacitate. 

Potrivit Prefecturii Capitalei, sâmbătă, în şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă au fost dispuse mai multe măsuri, valabile pentru 14 zile, acestea urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade sau la atingerea pragului de 7,5/1000 de locuitori. În luarea acestei decizii s-a ţinut cont de propunerile DSP Bucureşti privind măsurile necesare în vederea limitării răspândirii infecţiei cu SARS CoV-2 în municipiul Bucureşti, de rata de incidenţă cumulată, pe o perioadă de 14 zile, care este de 6,88/1000 de locuitori, dar şi de creşterea constantă a numărului de cazuri noi de infectare cu virusul SARS- CoV-2, fapt ce generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a autorităţilor publice locale şi a sistemului sanitar.

Total
0
Shares
Total
0
Share