Din apa cărui râu ar avea curaj să bea şeful Gărzii de Mediu? Octavian Berceanu: „Pot să beau o cană, mai mult înseamnă boală”

Din apa cărui râu ar avea curaj să bea şeful Gărzii de Mediu? Octavian Berceanu: „Pot să beau o cană, mai mult înseamnă boală”

Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a explicat vineri seara la Digi24 că toate deşeurile importate şi prelucrate ilegal în România, conţinând adesea compuşi toxici, sfârşesc prin a polua pânza freatică şi constituie o ameninţare la adresa sănătăţii şi securităţii naţionale. Sunt multe lacuri şi râuri în România invadate de gunoaie, cu atât mai mult cu cât proprietarii de pensiuni au obiceiul de a deversa apa din fose în râuri.

„M-am spălat pe mână cu multe tipuri de apă din canalizări, ca să zic aşa, ca să văd a ce miroase, ce se întâmplă”, a menţionat Octavian Berceanu.

În acest context, el a fost întrebat din apa cărui râu ar avea curajul să bea, având certitudinea că e în regulă. „Poate aş bea de undeva din Făgăraş, de unde pleacă un râu. De unde pleacă, de la izvor. Dar după ce trece de prima pensiune, eu nu mi-aş mai permite să beau din apa aceea de râu”, a răspuns şeful Gărzii de Mediu.

„Din păcate, am fost pe munte, am fost pe văi şi foarte multe pensiuni deversează apa din fose în râuri. Că nu o fac ziua, că o fac noaptea la 12:00 şi dacă mergi în câte o staţiune şi dacă ai deschis geamul undeva la 12:00 - 1:00 noaptea, înnebuneşti de mirosul care există acolo şi te întrebi de ce nu miroase aşa şi în mijlocul zilei. Care e diferenţa între ora 12:00 ziua, în amiaza mare, şi 12:00 noaptea?” - a explicat Octavian Berceanu.

Afla mai multe despreapagarda de mediuparaupoluare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt