Din Aprilie ne putem vaccina la medicul de familie

Din Aprilie ne putem vaccina la medicul de familie

Din aprilie cei care vor să se vaccineze, o vor putea face şi la medicii de familie. Doctorii nu sunt însă prea încântaţi de iniţiativa autorităţilor. O veste bună vine pentru angajaţii marilor companii. Aceştia se vor putea imuniza chiar la serviciu.

Cabinetele medicilor de familie vor deveni din luna aprilie şi centre de vaccinare. Autorităţile au anunţat că îi vor implica pe aceştia în campania de imunizare. Ideea guvernaţilor este privită cu specticism de cadrelele medicale.

Reticenţa medicilor de a vaccina în propriile cabinete are şi o explicaţie.

Autorităţile promit că vor lua în considerare doleanţele medicilor de familie.

În plus, medicii de familie vor fi plătiţi suplimentar pentru serviciile prestate. 30 de lei pentru fiecare pacient. Suma este prea mică, spun medicii care se plâng că statul este de regulă un rău platnic.

În fiecare cabinet ar urma să fie imunizate zilnic până la 20 de persoane. Guvernanţii se aşteaptă ca în acest fel numărul vaccinaţi să crească cu peste jumătate de milion. Până acum însă doar 50% din medicii de familie şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la această campanie.

Şi marile companii vor fi implicate. Astfel, angajatorul va putea organiza un centru chiar în sediul firmei.

Personalul care se va ocupa de vaccinare va fi cel angajat deja de către companie pentru medicina muncii sau pentru activitate într-un cabinet medical.

Astăzi, România a depăşit pragul de 2 milioane de persoane vaccinate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt