Doi ani de la primul caz de Covid-19

Doi ani de la primul caz de Covid-19

Astăzi se împlinesc doi ani de la apariţia primului caz de COVID-19. Se întâmpla în Wuhan, China. Rapid, numărul de cazuri a început să crească. Se vorbea atunci despre "o boală respiratorie misterioasă". Lumea întreagă privea spre imaginile halucinante din China, dar nimeni nu-şi imagina ce va urma. Şi cum virusul misterios va influenţa viaţa tuturor locuitorilor planetei

8 decembrie, 2019. China. Este data care avea să intre în istorie. Atunci a fost identificat primul pacient cu simptomele bolii care mai târziu a fost denumită COVID 19. Pe 11 ianuarie era raportat primul deces cauzat de virus. Autorităţile încă nu credeau că se transmite de la om la om. Aşa că cei din Wuhan se puteau plimba liberi oriunde în ţară şi în lume. Pe 16 ianuarie, numărul cazurilor ajunsese la 198, iar panica se instala. După şapte zile guvernul chinez dreceta carantina în Wuhan şi alte oraşe din regiune.

Oamenii se călcau în picioare în magazine, să-şi facă provizii pentru carantină.

Apoi a urmat liniştea. Imaginile cu străzile pustii din Wuhan făceau înconjurul lumii. Prea târziu însă. Virusul se
răspândise şi pe alte continente.

Pe 30 ianuarie, la nivel mondial erau deja peste 8.000 de cazuri. Germania, Japonia, Vietnam şi Statele Unite raportau îmbolnăviri la oameni care nu călătoriseră în China. Organizaţia Mondială a Sănătăţii declara coronavirusul urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. În a doua zi din februarie era raportat primul deces în afara Chinei. Pe 11 februarie, virusul care speria întreaga planetă primeşte şi un nume: COVID 19.
Pe 14 februarie, apare primul deces cauzat de coronavirus şi în Europa. Se întămpla în Franţa. Pe 26 februarie apărea caz în România. Un bărbat de 20 de ani din judeţul Gorj, contact direct al unui italian.

De altfel, Italia a fost cea mai lovită de virus ţară din Europa la începutul pandemiei.Pe 15 martie, în peninsulă erau aproape 25.000 de cazuri confirmate şi peste 1.800 de decese. Nici două săptămâni, numărul cazurilor ajunsese la 80.000, iar cel al deceselor depăşea 8.000. Spitalele erau sufocate

Toată Italia era în carantină. Străzile din Roma, altădată pline de mii de turişti erau… pustii.

Apărea şi mesajul Andra Tutto Bene - Totul va fi bine. Iar italienii comunicau între ei de la ferestrele balcoanelor, prin muzică

Măsurile care păreau dure pe atunci - precum izolarea şi purtarea măştii de protecţie inclusiv în aer liber - au devenit uşor, uşor, parte din viaţa de zi cu zi în toată lumea. Şi singura normalitate pentru copiii născuţi din 2020 încoace. După doi ani, virusul e tot cu noi. Şi nu se întrezăreşte finalul pandemiei.

Afla mai multe desprecoviddoi aniprimul caztop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt