136 de ţări sunt de acord să implementeze impozitul minim global de 15% pe profitul multinaţionalelor

136 de ţări sunt de acord să implementeze impozitul minim global de 15% pe profitul multinaţionalelor

Un acord global privind impunerea unui impozit minim de 15% pe profitul companiilor, ceea ce va face mai dificilă evitarea impozitării, a fost convenit de 136 de naţiuni, a anunţat vineri Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite Reuters.

Nu s-au alăturat încă acordului patru ţări: Kenya, Nigeria, Pakistan şi Sri Lanka, a informat OECD.

Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a condus negocierile, stabilirea unui impozit minim de 15% ar genera venituri suplimentare anuale de 150 miliarde de euro (175 miliarde de dolari), conform Agerpres.

În iulie, miniştrii de Finanţe din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) au anunţat un acord „istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaţionale mai stabile şi mai echitabile”, care stabileşte la nivel mondial un impozit „de cel puţin 15%” pe profitul multinaţionalelor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt