Bugetul etapei 1 pentru programul rabla pentru electrocasnice, epuizat în mai puţin de 24 de ore

Bugetul etapei 1 pentru programul rabla pentru electrocasnice, epuizat în mai puţin de 24 de ore

Bugetul Etapei 1 a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în mai puţin de 24 de ore de la start, informează Ministerul Mediului pe pagina sa de Facebook.

Au fost rezervate 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice. În total, Etapa 1 a beneficiat de un buget de 30 milioane de lei.

"Voucherele rezervate vor fi validate în cursul săptămânii viitoare. Voucherele vor putea fi utilizate la comercianţii participanţi numai după validare", precizează Ministerul Mediului.

Etapa 2 - pentru televizoare, laptopuri şi tablete - începe pe 4 iunie, ora 10:00 şi se va desfăşura în aceleaşi condiţii.

Datele prezentate, joi, de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia unei vizite efectuate în judeţul Constanţa, arată că peste 155.000 de persoane s-au înscris în Programul "Rabla pentru electrocasnice".

Programul "Rabla pentru electrocasnice" - sesiunea 2021 a debutat pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână.

La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau mai multe vouchere.

Ediţia din 2021 a programului "Rabla pentru electrocasnice" se va desfăşura etapizat, după cum urmează: Etapa I: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai - 3 iunie); Etapa II: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 - 17 iunie); Etapa III: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie - 1 iulie).

Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E; 400 lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.

Bugetul alocat ediţiei din acest an a programului "Rabla pentru electrocasnice" este de 75 milioane de lei, aproape dublu faţă de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 de milioane de lei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt