Cozi interminabile în Spania

Cozi interminabile în Spania

Spaniolii au stat cu orele la cozi interminabile pentru a-şi schimba vechile monede ale ţării, pesetas, în euro. Astăzi este ultima zi în care mai pot face asta. Deşi Spania a trecut la EURO în 2002, potrivit estimărilor oficiale, spaniolii încă au pesetas în echivalentul a 1 miliard 600 de milioane de euro. Speriaţi că pierd banii vechi, oamenii s-au îngrămădit la ghişeele băncilor. Numai că lucrurile au mers mai greu decât se aşteptau autorităţile şi spiritele s-au încins.

Încă de la primele ore ale dimineţii sute de locuitori din Valencia s-au aşezat la coadă. În mare parte bătrâni, toţi
speră să poată schimba pesetas pe care îi păstrează de zeci de ani acasă în euro. Pentru 177 de pesetas primesc 1 euro. Aşa că majoritatea au venit cu banii în plase şi pungi.

Fiecare spaniol ar fi putut să îşi schimbe vechea monedă în oricare din zilele celor aproape 20 de ani scurşi de când Regatul a trecut la euro. Cu toate acestea, nimeni nu pare să se fi grăbit. Suma estimată de pesetas aflătă încă liberă este enormă.

La ora 14, când s-a terminat oficial programul, gardienii au închis uşile. Afară au rămas sute de oameni nemulţumiţi că au stat ore întregi degeaba şi că nu au reuşit să schimbe

Nu toţi spaniolii vor să îşi schimbe vechii bani în euro. Alejandro este colecţionar. El ştie că sunt anumite monede
care costă cu mult mai mult decât oferă statul pe ele. Sumele pot varia între câteva sute de euro şi câteva mii.

Economiştii spun că impactul bugetar este mic, mai ales că o mare parte din masa monetară veche s-a pierdut sau a fost aruncată.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt