Criză a forţei de muncă în UK

Criză a forţei de muncă în UK

Marea Britanie se luptă cu cea mai mare criză a forţei de muncă din ultimii 25 de ani. Şoferii şi instalatorii au ajuns să câştige mai bine decât avocaţii şi arhitecţii, iar totul pare să degenereze tot mai tare de la o zi la alta. De vină este, în primul rând, schimbarea legislaţiei, care a intrat în vigoare odată cu Brexitul, iar, în al doilea rând, pandemia care a închis foarte multe afaceri. Tocmai de aceea patronii din Regatul Unit cer modificarea legilor.

Libera circulaţie între Marea Britanie şi Uniunea Europeană a luat sfârşit pe 31 decembrie 2020 şi, pe 1 ianuarie 2021, UK a implementat un nou sistem de imigrare. Este unul extrem de greu de atins şi tocmai de aceea, sute de mii de imigranţi au plecat înapoi acasă

Primul efect este resimít pe rafturile magazinelor şi în restaurante. Au dispărut foarte multe produse pentru că nu
mai are cine să le livreze, cine să le sorteze, cine să le gătească şi cine să le pună la vânzare. Iar asta se vede şi în
preţuri.

Pentru că sunt tot mai puţini oameni dispuşi să facă munca imigranţilor, salariile au explodat. O astfel de criză de şoferi, în primul rând, a adus cu sine măsuri neîntâlnite până acum, printre care bonusuri de 1 000-1 500 de lire la angajare şi salarii ce pot ajunge la peste 50 de mii de lire sterline pe an. Asta înseamnă cu mult peste salariul unui avocat care abia atinge 45 de mii în timp ce un arhitect câştigă 42 de mii de lire pe an, iar un profesor aproximativ 40 de mii de lire.

Patronii britanici de ferme, lanţuri de magazine şi restaurante fast-food din Marea Britanie cer relaxarea legilor Brexit privind imigraţia. Se discută şi despre reintegrarea profesională şi despre dezvolttarea profesională a lucrătorilor potenţiali

Ca efect al crizei forţei de muncă, una dintre cele mai mari comapnii alimentare britanice a cerut guvernului să
folosească armata pentru a distribui produse.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt