Directorul Poştei Române, despre contractul pentru tichetele de energie: Nu am fost singuri pe piaţa aceasta, dar am avut aceste atuuri pe care nimeni altcineva nu le are: putem să controlăm întregul flux logistic, de la design la încasarea facturilor

Directorul Poştei Române, despre contractul pentru tichetele de energie: Nu am fost singuri pe piaţa aceasta, dar am avut aceste atuuri pe care nimeni altcineva nu le are: putem să controlăm întregul flux logistic, de la design la încasarea facturilor

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, afirmă că Poşta Română a obţinut contractul cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene privind distribuirea tichetelor pentru acoperirea creşterii preţurilor la energie după ce, în vara anului trecut, a existat o testare cu privire la servicii de acest gen. ”Nu am fost singuri pe piaţa aceasta, dar am avut aceste atuuri pe care nimeni altcineva nu le are: putem să controlăm întregul flux logistic, de la design până la încasarea facturilor”, arată şeful Companiei Naţionale Poşta Română.

”Compania Naţională Poşta Română este una dintre acele companii distructive, dacă ne facem treaba cum trebuie într-un anumit domeniu putem să schimbăm întreaga piaţă. Poate cel mai bun exemplu este acest contract cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - am fost testaţi în vară, a fost un proiect mare, dar totuşi mult mai mic decât acesta pe care îl derulăm acuma - şi nicio altă companie din ţară, sau grup de companii din ţară, nu ar fi avut capacitatea să implementeze acest proiect. A fost «servită» ca să reducă timpul de aşteptare, dar Ministerul a realizat o cercetare de piaţă şi a văzut ce oferă băncile, de exemplu, sau alte companii care ar fi putut să facă servicii asemănătoare. Nu am fost singuri pe piaţa aceasta, dar am avut aceste atuuri pe care nimeni altcineva nu le are: putem să controlăm întregul flux logistic, de la design până la încasarea facturilor”, a declarat directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, luni seară, la Prima News. 

În ceea ce priveşte valoarea contractului cu MIPE, directorul Poştei Române susţine că aceasta este ”pe măsura muncii” angajaţilor Poştei. Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, în şedinţa de Guvern, despre tichetele pentru acoperirea creşterii preţurilor la energie, în valoare de 700 de lei, care urmează a fi distribuite începând cu 1 februarie, că o chestiune de noutate este că plata se poate face direct la poştaşi.

Afla mai multe despreposta romanatichete energie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt