Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei a fost demis. Anca Dragu, favorită să-i ia locul

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei a fost demis. Anca Dragu, favorită să-i ia locul

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Octavian Armaşu, a fost demis joi de Parlament cu 81 de voturi atât de la partidul de guvernământ PAS, cât şi de la Partidul Socialiştilor (PSRM, pro-rus), transmit Ziarul de Gardă şi TV8.

Demiterea lui Octavian Armaşu vine după ce la începutul zilei de joi, la Parlament au avut loc audieri cu privire la progresele făcute în dosarul „Fraudei bancare”. După aproape patru ore de dezbateri, guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu, i s-a cerut să îşi depună demisia, scrie G4Media.ro.

Deputaţii i-au reproşat progresele lente care se petrec în dosarul furtului miliardului de dolari din băncile moldovene.

„În rezultatul audierilor de azi din comisie şi din plenul parlamentului care au arătat probleme grave în activitatea conducerii BNM, sabotare în recuperarea banilor, angajarea şi menţinerea în funcţie a unor oameni implicaţi în frauda bancară, şi obstrucţionarea anchetei, vă solicităm demisia, domnule Octavian Armaşu”, a scris deputatul PAS, Radu Marian, pe pagina sa de Facebook.

„Se ia act de informaţia prezentată de către Octavian Armaşu, guvernator al BNM, în plenul Parlamentului în cadrul audierilor parlamentare cu privire la progresul acţiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, pe evoluţia dosarului numit generic „Frauda bancară”.

Se constată activitatea insuficientă şi defectuoasă a BNM în partea ce ţine de auditul proceselor şi persoanelor implicate în dosarul „Frauda bancară”, fapt ce trezeşte bănuieli rezonabile asupra gestionării defectuoase a sarcinii de asigurare a colaborării BNM cu organele de drept, în vederea investigării recuperării eficiente a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar în dosarul numit generic „Frauda bancară”.

Se constată neîndeplinirea de către guvernatorul BNM Octavian Armaşu a condiţiilor de exercitare a atribuţiilor stabilite în Legea 548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (…) se revocă din funcţia de guvernator al BNM”, se arată în proiectul de hotărâre privind revocarea guvernatorului BNM, citit de preşedinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi Olesea Stamate.

Anca Dragu, propusă pentru funcţia de guvernator al Băncii centrale a Republicii Moldova

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a anunţat vineri că o va propune pe Anca Dragu, fost ministru de finanţe şi fostă preşedintă a Senatului României, pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Moldova.
„Azi, în plenul Parlamentului, o voi propune pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei pe Anca Dragu. Am toată încrederea că Anca Dragu va construi o Bancă Naţională a Moldovei independentă şi integră”, a anunţat Igor Grosu, citat de NewsMaker.
Potrivit şefului Legislativului moldovean, Anca Dragu are o experienţă „importantă” în sectorul financiar-bancar şi în politici publice şi de aderare la UE. Oficialul a subliniat că Anca Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naţionale a României şi al Fondului Monetar Internaţional şi a fost ministru al finanţelor publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă preşedinte al Senatului României.

Afla mai multe desprebanca nationala a moldoveifurt
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt