Investiţie 5,5 milioane de euro la un laminor cu jumătate de secol de activitate neîntreruptă

Investiţie 5,5 milioane de euro la un laminor cu jumătate de secol de activitate neîntreruptă

Combinatul siderurgic din Galaţi a alocat 5,5 milioane de euro pentru consolidarea operaţiunilor de producţie şi o mai bună automatizare a Laminorului de Benzi la Cald, care sărbătoreşte anul acesta o jumătate de secol de activitate neîntreruptă, informează, luni, directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.

Potrivit acestuia, în luna noiembrie, combinatul a realizat lucrări ample de îmbunătăţire a liniei de producţie şi de implementare a unor proiecte de automatizare, cu un cost de aproximativ 5,5 milioane de euro.

Lucrările de automatizare a trenului degrosisor şi cuptoarelor cu propulsie vor creşte productivitatea liniei, iar înlocuirea transformatoarelor uzate cu echipamente moderne va îmbunătăţi amprenta de mediu a laminorului.

Aceste proiecte au rolul de a crea o mai bună integrare a deciziilor tehnice şi operaţionale, de a îmbunătăţi calitatea rulourilor şi de a consolida procesele de securitate a muncii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt