Iohannis: Armele moderne au mult high-tech, dar sunt şi mult mai scumpe. Am rugat în CSAT să se gândească cum să folosim mai bine banii

Iohannis: Armele moderne au mult high-tech, dar sunt şi mult mai scumpe. Am rugat în CSAT să se gândească cum să folosim mai bine banii
Inquam Photos / George Călin

Preşedintele României spune că până la sfârşitul anului autorităţile vor prezenta un plan în care vor arăta cum vor fi investiţi cel mai bine banii suplimentari ce revin apărării, după ce în CSAT s-a luat decizia, asumată de politicieni, de a creşte cheltuielile de la 2 la sută din PIB la 2,5 la sută. Şeful statului nu exclude nici posibilitatea suplimentării militarilor activi din armata României, dar a subliniat că întărirea flancului estic la Marea Neagră trebuie să continue dincolo de staţionarea permanentă a unui grup de luptă al NATO.

Aflat joi la Bruxelles, unde a participat la un summit al NATO şi la o reuniune a liderilor europeni cu preşedintele Joe Biden, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că deşi ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina arată că războiul se poartă în continuare cu puşca şi cu tancul, armele moderne devin tot mai importante. Ele au componente electronice şi tehnologie hi-tech şi sunt, prin urmare, mult mai scumpe, de aceea responsabilii din apărare trebuie să evalueze cum să fie chibzuiţi cât mai eficient aceşti bani, astfel încât armata română să aibă şi dotări moderne, şi militari bine pregătiţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt