OFICIAL! Creşte bugetul pentru schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

OFICIAL! Creşte bugetul pentru schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

Creşte plafonul pentru schema de ajutor de stat în care are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii Registrului Genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Anunţul a fost făcut în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport” de către preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie (ANZ), Bela Vaida.

Potrivit şefului ANZ, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Registrelor Genealogice, s-a ajuns la două concluzii.

”Ieri am ajuns la două concluzii. Prima este că încercăm să corectăm greşelile care sunt în registrul genealogic şi împreună cu reprezentanţii societăţilor de ameliorare, cred că putem să facem această chestiune. Trebuie să actualizăm registrele genealogice să funcţioneze în conformitate cu Regulamentul 1012. Eu cred că până la urmă am găsit înţelegere şi la registrele genealogice, iar ce trebuie făcut, trebuie făcut, pentru că Regulamentul este obligatoriu în toate statele membre ale Uniunii Europene”, a precizat Bela Vaida pentru AGRO TV.

Mai mult, în urma comunicatului din urmă cu o săptămână, în care cerea suplimentarea bugetului pentru schema de ajutor de stat privind ameliorarea până la 35 milioane lei, se pare că după discuţiile cu reprezentanţii MADR, bugetul acestei scheme va fi chiar mai mare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt