Primul Start-up românesc de pe Wall Street

Primul Start-up românesc de pe Wall Street

UiPath, primul start-up românesc care a fost listat pe bursa de pe Wall Street! Comnpania românească condusă de Daniel Dineş, un ambiţios antreprenor născut în Bacău, a ajuns să valoreze zeci de miliarde de dolari!

Aşa a arătat începutul evenimentului de pe Wall Street, în care Daniel Dineş, fondatorul UiPath a dus pentru prima dată o companie românească pe Wall Street! O firmă născută întrun apartament din Bucureşti în 2005 cu 10 angajaţi, a ajuns să fie cunscută la nivel global! Fondatorul acesteia, Daniel Dineş dorea să ajungă să listeze UiPath la New York, la o evaluare de cel puţin 1 miliard de dolari. Şi a reuşit. Ani mai târziu, compania a fost listată la nu mai puţin de 28 de miliarde de dolari! Compania a vândut acţiuni din oferta publică iniţială peste intervalul ţintă şi a reuşit astfel să adune de la investitori 1,34 miliarde de dolari. Fondatorul companiei explică ce înseamnă pentru UiPath acestă realizare.

UiPath, este primul start up românesc care primeşte statutul de unicorn, adică a fost estimată la un miliard de dolari. Compania foloseşte inteligenţa artificială şi diferite instrumente digitale pentru a ajuta marile companii şă
automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea sau resursele umane. Compania fondată de
Daniel Dineş este cea mai mare realizare din domeniul IT la nivel european.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt