România cumpără 200 de rachete PAC 2 GEM-T pentru sistemul antiaerian Patriot. Rachetele cu care Ucraina a ţinut piept Rusiei

România cumpără 200 de rachete PAC 2 GEM-T pentru sistemul antiaerian Patriot. Rachetele cu care Ucraina a ţinut piept Rusiei

Ministerul Apărării cere încuviinţarea Parlamentului pentru o nouă achiziţie majoră: 200 de rachete PAC-2 GEM-T pentru sisteme antiaeriene Patriot intrate deja în operarea forţelor armate. Programul este estimat la peste 1 miliard de euro, iar avansul de 35% trebuie plătit acum până la final de 2023 sau în primele trei luni din 2024.

„Scopul achiziţiei este completarea parţială a stocurilor de luptă cu 200 de rachete PAC-2 GEM-T”, se arată în solicitarea MApN adresată Parlamentului, unde s emai preizează că „achiziţia este realizată prin Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţi, utilizând iniţiativa ESSI (European Sky Shield Initiative); achiziţia este realizată de Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii prin atribuirea unui contract de achiziţie către compania COMLOG/Germania, pentru fabricarea rachetelor şi printr-un acord FMS (Foreign Military Sales) tip LOA (Letter of Offer and Acceptance) cu Guvernul Statelor Unite ale Americi, pentru omologarea rachetelor fabricate în Europa”, scrie Hotnews.ro.

„Preţul maxim unitar este de cca. 5.444.750 EUR, fără TVA iar costul total estimat pentru întregul pachet de 200 de rachete este de 1.088.950.000 EUR, fără TVA (include piese de schimb, servicii conexe şi costuri FMS) şi va fi stabilit cu exactitate după iniţierea procedurilor de atribuirea contractului de achiziţie; avansul initial, de aprox. 35% din valoarea totală estimată a întregului pachet trebuie plătit în anul 2023 sau în trimestrul I al anului”, potrivit MApN.

Rachetele PAC 2 GEM-T pot lovi ţinte până la 160km depărtare

Rachete PAC-2 GEM-T sunt cele mai moderne versiuni ale rachetelor PAC-2, care poate angaja ţinte de diferite tipuri, de la avioane, drone sau elicoptere inamice, până la rachete de croazieră sau, în special, rachete tactice balistice.

Racheta PAC 2 GEM-T are o rază operaţională de circa 160 de kilometri şi un plafon de 32.000 de metri.

Rachetele folosesc o ghidare cu un radar semi-activ şi nimicesc ţintele prin explozie în proximitatea lor.

Rachetele PAC-2 GEM-T sunt şi cele mai mari ale sistemului APtriot din punct de vedere al dimensiunilor, putând fi montate maxim către patru per lansator.

Ucraina a folosit cu succes sistemul Patriot cu rachete PAC-2, reuşind într-o anumită instanţă să dea o lovitură uriaşă aviaţiei ruseşti: a doborât în decurs de câteva minute cel puţin patru ţine. Folosind rachete PAC-2 lansate de pe teritoriul Ucrainei, forţele Kievului au doborât în Rusia un avion bombardier SU-24, un avion de luptă SU-35S şi două elicoptere militare Mil Mi-8. Tot cu Patriot Ucraina ar fi reuşit să intercepteze, în cadrul unui atac la saturaţie, inclusiv şi celebrele rachete hipersonice ruseşti Kinjal.

Sistemele PATRIOT româneşti

Sistemul Patriot, este cel mai nou şi scump sistem intrat în dotarea Armatei Române. România a plătit circa 3,9 miliarde de dolari pentru şapte sisteme antiaeriene Patriot noi, în cea mai recentă configuraţie disponibilă, la pachet cu câteva sute de interceptori. Până în prezent au fost livrate patru sisteme Patriot.

Primul sistem PATRIOT a fost livrat Forţelor Aeriene Române în anul 2020, iar din anul 2021 execută misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor a spaţiului aerian al României şi al NATO.

Sistemul al 2-lea PATRIOT a fost livrat în cursul anului 2022, testarea de acceptanţă şi recepţia au fost realizate în luna decembrie a anului trecut şi a intrat deja în înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT. Sistemele al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT au fost recepţionate în 2022 şi 2023.

România a cumpărat 7 sisteme de rachete Patriot în configuraţia 3+ cu următoarele componente:

- 7 AN/MPQ-65 radar sets

- 7 AN/MSQ-132 engagement control stations

- 13 antenna mast groups

- 28 M903 lansatoare (care pot trasporta şi lansa câte 4 rachete PAC-2 GEMT sau 12 rachete PAC-3 MSE)

- 56 rachete PAC-2 Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T)

- 168 rachete PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE)

- 7 Electrical Power Plants (EPP) III

Afla mai multe desprepatriotrachete
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt