Sorin Grindeanu: Tarom nu este într-o formă economică de invidiat

Sorin Grindeanu: Tarom nu este într-o formă economică de invidiat

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Tarom nu este într-o formă economică de invidiat, iar după această etapă care speră că se va încheia odată cu primirea acelui ajutor de la Comisia Europeană, trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică.
Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom, a mai spus Grindeanu.
”Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, după această etapă care sper eu că se va încheia în perioada următoare, odată cu primirea acelui ajutor de la Comisie, să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom”, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă. 

Afla mai multe despregrindeanutaromcompanie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt