Taxă nouă pentru turişti pe Litoral

Taxă nouă pentru turişti pe Litoral

Turiştii care vor ajunge în această vară pe litoral, în Constanţa sau Mamaia, vor plăti, pe lângă sejur, şi o taxă turistică. Se mai numeşte taxă de oraş şi este de 1 la sută din valoarea totală a sejurului. O taxă identică era plătită până acum de la hotelieri, însă patronii vor ca povara să fie mutată la turişti.

1 la sută din costul vacanţei va fi suma achitată de turiştii care vor ajunge la Constanta sau Mamaia.

Banii, plătiţi până acum de hotelieri, ar fi trebuit investiţi în promovarea celor două localităţi. Mare lucru nu s-a întâmplat, daca ne gândim că nici Constanţa, nici Mamaia nu au fost prezente la Târgul de Turism de la Bucuresti, din februarie. Acum însă, edilii vor mai multi bani ca să facă reclamă staţiunii Mamaia, aşa că au gândit noua taxă: city-tax sau taxa de oras, pe care voiau să o ia tot hotelierilor, în numele celor care îi vizitează. Hotelierii s-au revoltat însă.

Angajaţii Primăriei Constanţa lucrează la proiect şi spun că taxa ca intra în vigoare la mijlocul lunii mai. Va scumpi vacanţele, spun hotelierii, dar nu din cauza lor.

Toţi banii din taxă turistică vor ajunge în contul nou înfiinţatei Organizaţii de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa. Autorităţile estimează că anual se vor aduna de la turişti câteva sute de mii de euro, la care se adauga taxa plătită de hotelieri, de trei, patru sute mii de euro pe an. Astfel, primăria va încasa mai mult de o jumătate de milion de euro

Prin urmare, la vară, turiştii care ajung în Mamaia vor achita taxa de pod de la Feteşti, taxa de staţiune, dar şi taxa de parcare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt