Un fost secretar de stat în Ministerul Economiei, în incompatibilitate

Un fost secretar de stat în Ministerul Economiei, în incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Ion Radu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis luni AGERPRES, în perioada 26 mai 2015 - 6 iunie 2019, Ion Radu a deţinut simultan cu funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al unei societăţi pe acţiuni, de tip închis, la care statul român este acţionar unic, încălcând astfel dispoziţiile art. 84, alin. (1), lit. c) şi lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Conform dispoziţiilor legale, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt