Vîlceanu: Banii din PNRR vor veni în luna decembrie; este vorba despre un avans de 3,9 miliarde de euro

Vîlceanu: Banii din PNRR vor veni în luna decembrie; este vorba despre un avans de 3,9 miliarde de euro

Banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), un avans de 3,9 miliarde de euro, vor veni în luna decembrie, a anunţat, miercuri, Dan Vîlceanu, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Banii din PNRR vor veni în luna decembrie. Este vorba de 3,9 miliarde de euro, care reprezintă avans din PNRR. Mai avem de adoptat Ordonaţa de Urgenţă privind fluxurile financiare, iar în ceea ce priveşte partea de granturi am aprobat deja un memorandum. Mai avem de adoptat un memorandum pe partea de împrumuturi, dar nu am emoţii că nu vor intra aceşti bani. Singura problemă aşa cum am spus şi în cadrul audierilor este că trebuie decis modul în care cheltuielile din acest avans sunt înregistrate în contabilitate", a precizat Vîlceanu, la finalul dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, după ce a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la MIPE.

Întrebat dacă se vor putea face modificări pe PNRR, el a răspuns: "Până în 2023 nu se pot face nici măcar ajustări". "Aş vrea să subliniez încă o dată că nu vorbim despre modificarea PNRR ci despre ajustările la această etapă, care se vor întâmpla în 2023", a transmis Vîlceanu.

În ceea ce priveşte introducerea unei taxe pe poluare, prevăzută atât în PNRR, dar şi în programul de guvernare, ministrul propus pentru portofoliul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a răspuns reprezentanţilor presei că nu este nimic stabilit în legătură cu această taxă, adăugând că "mai degrabă trebuie să gândim acel mecanism: "poluatorul plăteşte". "Avem nevoie de schimbări legislative ca să putem trage aceşti bani şi să aducem la bun sfârşit acest PNRR şi foarte multe dintre ele se vor întâmpla în Parlament", a adăugat el.

De asemenea, întrebat şi despre măsura de majorarea unor impozitelor locale, decizie pe care o pot lua în prezent autorităţile locale, Vîlceanu a afirmat că în PNRR este prevăzută o schimbare a modului de evaluare a clădirilor. "Indiferent dacă ai o clădire în centrul Bucureştiului sau în centrul unei localităţi mai mici din ţară, acea valoare pentru clădiri similare este aceeaşi. Este anormal, pentru că o clădire din centrul Bucureştiului este mult mai valoroasă şi are o valoare mult mai mare. Şi aici putem face ajustări şi să fie luată în considerare valoarea de piaţă a clădirii, pentru că locul unde este aşezată clădirea respectivă contează foarte mult când stabileşti valoarea. (...) Impozitele le stabileşte autoritatea locală, doar modul în care este evaluată clădirea se schimbă. Dacă va creşte valoarea unei clădiri din Bucureşti, poţi rămâne la acelaşi impozit cu condiţia ca autoritatea locală să micşoreze cota de impozit. Are posibilitatea asta", a adăugat Dan Vâlceanu.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreavansbanipnrrtop stirivîlceanu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt