Educatoare acuzate de furt

Educatoare acuzate de furt

Caz şocant la Ploieşti! Directoarea creşelor din oraş, dar şi patru educatoare şi îngrijitoare au fost reţinute după ce s-a descoperit că furau din mâncarea copiilor. Potrivit anchetatorilor, angajatele cărau cu duba cantităţi
impresionante de alimente şi produse de curăţenie de la creşe la casele lor. Totul a ieşit la iveală în urma unor
percheziţii făcute de procurori şi poliţişti.

Întreaga activitate era condusă chiar de şefa Centrului Creşe Ploiesti, cea care coordonează activitatea instituţiei aflată în subordinea Primăriei. Femeia, spun surse apropiate anchetei, căra acasă cu duba mâncarea copiilor care, mai apoi, ajungea în propria cămară. Nimeni nu bănuia că femeia ar fi putut recurge la astfel de gesturi.
Totul a ieşit la iveală în urma unor precheziţii ale procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. În casele suspecţilor au fost găsite produse alimentare, dar şi obiectele de igienă de care ar fi trebuit să beneficieze copii înscrişi la creşă. Odată cu directoarea centrului care coordoneaza cele şase creşe din oraş, au fost reţinute, după audieri, şi alte patru angajate ale instituţiilor vizate de anchetă.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de delapidare şi luare de mită. În cele şase creşe din Ploiesti, coordonate de centrul cu pricina sunt inscrişi 583 de copii.

Aseară, directoarea centrului, cea care a condus întreaga activitate, a fost arestată preventiv pentru o perioadă 30 de zile. Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Celelalte patru angajate vizate de anchetă au fost plasate de procurori sub control judiciar.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt