Erori în actele unui centru de vaccinare din Timişoara. Adulţii au fost trecuţi la categoria copii

Erori în actele unui centru de vaccinare din Timişoara. Adulţii au fost trecuţi la categoria copii

Mai multe erori au fost descoperite în documentele unui centru de vaccinare din Timişoara. Potrivit actelor, patru tineri cu vârste sub 18 ani s-au vaccinat. De fapt este vorba despre patru adulţi cărora li s-au trecut vârste greşite în documentele centrului.

Vaccinurile de la Moderna şi AstraZeneca sunt doar pentru adulţi, dar, conform documentelor, medicii le-ar fi administrat şi adolescenţilor.

Anunţul vine chiar de la Guvern, care a publicat lista centrelor în care au avut loc imunizările. Printre acestea este un centru din Timişoara unde ar fi fost vaccinaţi cu AstraZeneca patru tineri cu vârste sub 18 ani. Medicul coordonator al centrului spune că este, de fapt, o eroare.

„Nu am vaccinat niciun tânăr sub 18 ani deja împliniţi. Pacientul este categoria a treia, aşa-zis copil, de 41 de ani. Îmi pare rău. Este o greşeală de selectare a categoriei”, a declarat, pentru Aleph News, Geta Raţ, coordonatorul centrului de vaccinare, potrivit Mediafax.

La centrul timişorean sunt administare aproximativ 200 de vaccinuri pe zi. Pentru fiecare dintre acestea se introduc în sistem numeroase date, iar platforma este extrem de complexă.

„Mai departe, mergem la categoria a treia, care e ultima categorie, în care intră toată populaţia, cu diverse variante. Varianta care a fost… asta e ultima cu populaţia pediatrică. Noi am vrut să alegem de aici, de deasupra ei. Din păcate, am haşurat-o pe aceasta”, a explicat medicul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt