Europa se luptă cu canicula

Europa se luptă cu canicula

Valul de caniculă continuă să facă ravagii în Spania, unde există nu mai puţin de 29 de incendii active, dar şi în Franţa
unde 10,000 de hectare de vegetaţie au fost până acum distruse. În timp ce bătrânul continent se luptă cu canicula, în
America de Sud…ninge.

Întreaga Spanie se află sub influenţa unui val extrem de căldură. Sunt 40 de grade în majoritatea regiunilor. În Castellon, unde trăiesc 200,000 de oameni, termometrele arată chiar şi 43 de grade Celsius

Pe unii localnici nu îi deranjează prea tare căldură extremă.

Autorităţie însă cer cetăţenilor să se protejeze pe cât posibil, în special din cauza numărului mare de decese din ultimele
zile.

În patru zone din Spania, situaţia e extremă. Unul dintre cele mai grave incendii are loc în Malaga.

În Franţa, incendiile de vegetaţie continuă să se raspândească în sudul ţării. Aproape 10,000 de hectare au
fsot distruse până acum de flăcări iar peste 12,000 de persoane au fost evacuate din zonă.

În Marea Britanie, oamenii au un nou loc pentru a se răcori. Amplasată între zgârie norii din Canary Wharf, o nouă piscină
urbană a fost deschisă în Londra.

În timp ce în Europa domină canicula, în America de Sud… ninge. Mai multe camioane au rămas blocate la graniţa dintre
Argentina şi Chile din cauza zăpezii. Şoferii aşteaptă deschiderea punctului de trecere al frontierei , unii dintre ei chiar şi de o săptămână.

Aproximativ 2800 de vehicule sunt sunt parcate în aprtea argenitniană din cauza zăpezii acumulate. Temperaturile din
zonă sunt de - 11 grade Celsius.

În altă parte de glob, în Pakistan, ploile musonice au făcut prăpăd.

Ploile au ucis 7 persoane într-o singură săptămână. Conform autorităţii naţionale de management al dezastrelor, până
acum, 176 de persoane au fost ucise de ploile musonice iar mii de aomeni au fost lăsaţi fără adăpost.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt