Cluj: Accident grav pe DN 1, la Urişor - Echipajele de intervenţie au găsit o maşină grav avariată şi un bărbat inconştient, întins în afara autoturismului

Cluj: Accident grav pe DN 1, la Urişor - Echipajele de intervenţie au găsit o maşină grav avariată şi un bărbat inconştient, întins în afara autoturismului
foto: ISU Cluj

Un accident rutier grav a avut loc pe DN 1, în zona localităţii Urişor din judeţul Cluj, unde echipajele de intervenţie au găsit o maşină grav avariată, fără persoane în ea, însă un bărbat inconştient era întins în afara autoturismului. A fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD.

Accidentul s-a produs pe DN 1 (E58), în zona localităţii Urişor, comuna Căşeiu.
 
FOTO: ISU Cluj
 
”Echipajele operative au găsit la locul accidentului un autoturism avariat sever, fără ocupanţi în interior şi un bărbat în stare de inconştienţă întins în afara acestuia. Bărbatului, în vârstă de aproximativ 30 de ani, îi este acordată asistenţă medicală de urgenţă şi urmează să fie transferat la spital”, a transmis ISU Cluj.
 
Acolo intervin o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi unul SAJ. De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD.
 

 

Afla mai multe despreclujaccidentmasina
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt