Petrecere cu final nefericit în Centrul Vechi al Capitalei. Poliţiştii au găsit o femeie care ar fi fost agresată, în stare de inconştienţă

Petrecere cu final nefericit în Centrul Vechi al Capitalei. Poliţiştii au găsit o femeie care ar fi fost agresată, în stare de inconştienţă

Poliţiştii de la Poliţiei Capitalei - Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost sesizaţi despre faptul că o femeie ar fi fost agresată, duminică dimineaţa, în jurul orei 05.40, informează news.ro.
Ei s-au deplasat, de urgenţă, la faţa locului şi au constatat că este vorba despre o femeie, care se afla în stare de inconştienţă, în scara unui bloc din Sectorul 3 - Centrul Vechi. Un echipaj de prim-ajutor a transportat victima la spital, pentru îngrijiri medicale, iar femeia se află, în prezent în spital.
„La acest moment, persoana vătămată se află la spital, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri- DGPMB, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.
În cauză, procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii, desfăşoară toate demersurile, în vederea depistării celui bănuit de săvârşirea infracţiunii.
 

Afla mai multe desprefemeieagresiunecentrubucuresti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt