Anul nou chinezesc, fără artificii la Beijing

Anul nou chinezesc, fără artificii la Beijing

Peste un miliard şi jumătate de chinezi au sărbătorit discret intrarea în Noul An, cel al Bivolului de Fier. Din cauza pandemiei, călătoriile între oraşe au fost limitate, aşa că sutele de milioane de oameni care formau cea mai mare migraţie din lume, au rămas în oraşele în care lucrează. Reuniunile de familie s-au desfăşurat online, iar spectacolele au fost doar la televizor. Nici tradiţionalele focuri de artificii nu
au existat anul acesta, în China. În schimb, cerul Taiwanului, acolo unde pandemia a fost ţinută sub control, a fost luminat de artificii.

Aşa au sărbătorit chinezii intrarea în Anul Nou, în urmă cu doi ani, înainte de izbucnirea pandemiei de Covid 19, cu spectacole şi petreceri şi aşa au serbat acum, la un an de la începutul pandemiei, în case, fără fpcuri de artificii şi fără petreceri în public. Cei mai mulţi chinezi nu au avut voie să călătorească la
familiile lor, din provincie, aşa cum făceau în fiecare an. În Beijing, intrarea în Anul Bivoluluid e fier a fost sărbătorită în familie, cu ochii pe spectacolele de la televizor sau pe ecranul calculatoarelor, la reuniunile online cu rudele.

Autorităţile de la Beijing au descurajat călătoriile, aşa că traficul a scăzut cu 40% faţă de anii normali. Dacă nu au putut merge acasă, la părinţi, tinerii şi-au petrecut intrarea în noul an la restaurant.

Pe de altă parte, în capitala Taiwanului, Taipei, sute de oameni au celebrat intrarea în Anul Bivolului pe străzi şi au urmărit focurile de artificii. Acestea nu au fost spectaculoase ca în alţi ani, dar au păstrat tradiţia de a alunga spiritele rele cu zgomotul lor. De asemenea, taiwanezii au mers la temple şi s-au rugat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt