Averea lui Putin, subiect fierbinte

Averea lui Putin, subiect fierbinte

Uniunea Europeană a decis să îngheţe activele deţinute în Europa de Vladimir Putin şi de ministrul rus de Externe,
Serghei Lavrov. Averea lui Putin este unul dintre cele mai controversate subiecte, zilele acestea. 200 de miliarde de
dolari este cifra vehiculată. Conturi secrete, avioane, yachturi, maşini, palate, bijuterii. Câţi bani are Putin şi de
unde a obţinut averea uriaşă rămân întrebări fără răspuns, dar se vorbeşte despre bani negri, afaceri dubioase, grave
acte de corupţie, mafie şi oligarhi. Liderul rus nu a recunoscut niciodată şi susţine că trăieşte din salariul de funcţionar.

Ultimele detalii despre averea lui Vladimir Putin datează din 2008. Înainte de alegerile prezidenţiale, Putin a depus o
declaraţie oficială în care arăta că deţinea, la acel moment, un apartament de 80 de metri pătraţi în Sankt Petersburg,
două maşini din epoca sovietică şi un camion de teren. De asemenea, preşedintele rus câştigă în jur de 8,6 milioane de
ruble, adică 149.000 de dolari pe an, ca cel mai înalt funcţionar în stat. În total, ar fi deţinut 243.000 de dolari repartizaţi în 13 conturi bancare diferite.

Fostul consilier al guvernului rus, Stanislav Belkovsky, estima că averea lui Putin se ridică la 70 de miliarde de dolari, în
timp ce finanţatorul american Bill Browder, care a făcut afaceri mari în Rusia, crede că are în conturi 200 de miliarde.

Sunt voci care spun însă că averea lui Putin ar întrece-o pe cea a tuturor oligarhilor ruşi şi că ar fi cel mai bogat om din
lume. Ar deţine vile, yahturi, unul dintre ele- cadou de la Roman Abramovici, o flotă de avioane şi palate prezidenţiale
secrete în valoare de miliarde de dolari. Vladimir Putin are şi o colecţie impresionantă de ceasuri de lux, o garderobă de
costume handmade, la fel şi încălţămintea, dar şi costume de sport exclusiviste

Deşi nu dau detalii despre averea sa, şi autorităţile de la Casa Albă cred că averea preşedintelui rus este mult mai
mare de cea declarată în mod oficial.

Putin s-a născut sărac, într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc de locuinţe din Sankt Petersburg. Pe măsură ce s-a
îmbogăţit, s-a asigurat că şi în contul prietenilor din copilărie se adunau an de an zeci de milioane de dolari.

Anul trecut, Alexei Navalny, liderul opoziţiei din Rusia, a dezvăluit informaţii despre averea liderului de la Kremlin. În
imagini apare şi ceea ce este numit „Palatul lui Putin”, o reşedinţă de lux care i-a fost dăruită de către mai mulţi
oligarhi. În valoare de peste 270 de milioane de dolari,se află la marginea Moscovei şi se întinde pe 37 de kilometri pătraţi,
într-o zonă exclusivistă numită Cartierul miliardarilor. Autorităţile ruse au dezminţit zvonurile şi au spus că este un
trucaj.

Şi Boris Nemţov, unul dintre cei mai aprigi critici ai lui Putin, asasinat pe un pod din apropiere de Kremlin în februarie
2015, l-a acuzat că deţine 43 de avioane, 7000 de maşini şi 15 elicoptere, inclusiv o aeronavă cu reacţie. Iar o altă
proprietate a preşedintelui, în valoare de 1 miliard de euro, sar afla pe malul rusesc al Mării Negre şi ar fi dotată cu mai
multe debarcadere, spaţii de aterizare pentru elicoptere, cinematograf privat, grădini şi podgorie. Liderul de la Kremlin
a negat tot timpul averea fabuloasă care îi este atribuită şi spune că totul este o înşelătorie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt