Festivităţile de Sfântul Patrick, reluate în Irlanda după doi ani de pauză din cauza pandemiei de COVID-19

Festivităţile de Sfântul Patrick, reluate în Irlanda după doi ani de pauză din cauza pandemiei de COVID-19

Festivităţile de Ziua Sfântului Patrick vor fi organizate din nou în Irlanda, pe străzile din capitala Dublin fiind aşteptate joi sute de mii de persoane, după doi ani de pauză din cauza pandemiei de COVID-19, relatează AFP şi dpa.

Oraşele, localităţile şi satele din Irlanda vor fi animate din nou de festivităţi în onoarea Sfântului Patrick, ocrotitorul spiritual al irlandezilor din întreaga lume. Ziua Sfântului Patrick este şi Ziua naţională a Republicii Irlanda.

Până la 400.000 de persoane sunt aşteptate să participe la parada din Dublin, unde urmează să defileze joi circa 3.000 de participanţi.

Dacă traseul paradei este de obicei acoperit cu verde, culoarea Sfântului Patrick, municipalitatea din Dublin a acoperit anul acesta stâlpii cu bannere în galben cu albastru, culorile steagului Ucrainei.

Paradele cu fanfare şi dansatori în onoarea sfântului patron al Irlandei, ţară cu o puternică tradiţie catolică, au fost printre primele anulate în 2020, când la nivel mondial au fost implementate restricţii şi măsuri de carantină pentru a încetini răspândirea virusului.

Doi ani mai târziu şi după ce ultimele măsuri sanitare în vigoare au fost ridicate, sute de mii de turişti străini sunt aşteptaţi în Irlanda să participe la festivităţi.

Şi, pentru a marca această ocazie, tradiţionala paradă de la Dublin va fi cea mai mare şi cea mai spectaculoasă organizată vreodată, dau asigurări organizatorii.

Kenneth Will, directorul unei fanfare din Ohio, a sosit din Statele Unite alături de cei 130 de elevi ai săi pentru a defila la paradă. Ei vor profita de această ocazie pentru a vizita Irlanda.

Festivităţile vor marca "momentul redeschiderii Irlandei", a declarat Anna McGowan, directorul interimar al festivalului.

Ele vor fi "extinse semnificativ" în acest an datorită importantelor finanţări municipale şi guvernamentale, a mai spus ea.

Circa 800.000 de persoane ar urma să ajungă în Irlanda în cele douăsprezece zile în care este marcată sărbătoarea Sfântului Patrick anul acesta, între 12 şi 24 martie, potrivit autorităţilor Aeroportului din Dublin.

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt