Fetiţa unui pompier, printre victime

Fetiţa unui pompier, printre victime

Căutările persoanelor dispărute din Miami continuă la aproape 2 săptămâni de la tragedie. Bilanţul morţilor a ajuns la 22. Printre aceştia este şi o fetiţă al cărei tată e chiar un pompier din Miami. Necazurile nu se opresc aici pentru locuitorii statului Florida, căci un uragan va face ravagii chiar de mâine seară.

La aproape 2 săptămâni de la tragedia din Miami, numărul persoanelor decedate a ajuns la 22. Printre cei decedaţi se numără şi fetiţa unui pompier care participă la operaţiunea de căutare şi salvare a victimelor.

Familiile celor 126 de persoane care rămân încă dispărute, şi amintesc de momentele fericite petrecute împreună.

Alţii se îndreaptă din diferite părţi ale lumii spre locul tragediei unde vor continua să aştepte cu speranţă orice ştire care îi va aduce mai aproape de cei dragi. Pentru că veştile întârzie să apară iar cei care nu locuiesc în
Miami îşi pot găsi cu greu o locuinţă temporară fondatorii unor clădiri rezidenţiale, sar în ajutorul acestora.

Locatarii au fost rugaţi să evacueze clădirea de urgenţă. Oamenii au plecat cu ce au putut căra la ei, nemulţumiţi de situaţie dar în acelaşi timp, îngrijoraţi.

Evacuarea locatarilor a fost urgentă din cauza uraganului care se pregăteşte să facă ravagii în Florida.
Autorităţile lucrează pentru a ţine situaţiea sub control pe cât posibil şi mai ales, pentru a se asigura că oamenii sunt în siguranţă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt