Kim Kardashian, apariţie incendiară

Kim Kardashian, apariţie incendiară

Kim Kardashian a avut o apariţie incendiară la Saturday Night Live. Vedeta a fost gazda celebrului show de comedie din Statele Unite şi a ţinut un discurs plin de umor în deschiderea emisiunii. Kim şi-a ironizat propriul reality show, a glumit pe seama familiei sale, iar fostul ei soţ, rapperul Kanye West, a fost şi el ţinta unor atacuri.

În acest fel şi-a făcut apariţia Kim Kardashian, în postura de moderator al emisiunii Saturday Night Live. Vedeta s-a întors în forţă pe micile ecrane după ce reality show-ul familiei sale, Keeping Up With The Kardashians, s-a încheiat anul acesta. Cu acest prilej, Kim nu s-a ferit să facă o remarcă plină de ironie la adresa propriei emisiuni televizate.

Şi familia vedetei a fost ţinta ironiilor. Kim s-a comparat cu surorile sale pentru a demonstra că nu are de arătat doar un fizic frumos şi nu a ezitat să îl atace nici pe actualul partener al mamei sale.

Nici subiectul fostei sale căsnicii nu a rămas neabordat. Vedeta a vorbit despre rapperul Kanye West, cu care a avut un mariaj timp de şase ani, şi a dezvăluit chiar şi motivul pentru care a divorţat de acesta.

Ulterior, Kim a interpretat diferite roluri în timpul emisiunii. A fost…o burlăciţă care îşi caută perechea, a jucat rolul unei judecătoare, iar în unele scenete au fost prezente chiar şi mama şi sora sa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt