La cota zero. Relaţia dintre NATO şi Rusia după expulzarea diplomaţilor ruşi şi retragerea misiunii Federaţiei Ruse

La cota zero. Relaţia dintre NATO şi Rusia după expulzarea diplomaţilor ruşi şi retragerea misiunii Federaţiei Ruse

Relaţiile dintre NATO şi Federaţia Rusă au ajuns la un minim istoric după anunţul făcut de Jens Stoltenberg, prin care NATO va expulza opt diplomaţi ruşi consideraţi „ofiţeri de informaţii nedeclaraţi” printre membrii delegaţiei ţării la alianţa militară, iar, de partea cealaltă, drept răspuns, Rusia a anunţat retragerea misiunii sale de la sediul NATO, precum şi suspendarea activităţii misiunii Alianţei la Moscova.

Relaţia glaciară a fost constatată de însăşi secretarul general al NATO, care a susţinut, cu o zi înainte de anunţarea deciziei, la o conferinţă de la Universitatea Georgetown din Washington, că „relaţia dintre familia transatlantică şi Rusia se află în punctul cel mai jos de la sfârşitul Războiului Rece”, iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a învinuit NATO că „nu este interesată de niciun dialog de la egal la egal sau să lucreze împreună”.

Afla mai multe desprediplomati rusinatorusia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt