Locuitorii din satul ars au trecut de la şoc la furie: În primele 14 ore am avut ajutor zero şi acum copacii noştri frumoşi sunt negri

Locuitorii din satul ars au trecut de la şoc la furie: În primele 14 ore am avut ajutor zero şi acum copacii noştri frumoşi sunt negri

Din Lytton, localitatea care a ars în proporţie de 90% după ce temperaturile au ajuns la aproape 50 de grade Celsius, nu a rămas nimic. Oamenii privesc încă şocaţi la zona care altădată era o oază de verdeaţă: "Acum, copacii noştri frumoşi sunt negri. Terenurile noastre sunt negre". Ei dau vina pe faptul că în primele 14 ore, când flăcările au mistuit satul, nu au primit niciun ajutor de la autorităţi.

Lytton este un sat cu doar 250 de locuitori, dar peste 1.700 de persoane trăiesc în zona rurală sau în cele şase rezervaţii ale comunităţii indigene Nlaka’pamux.

Profesoara Katrina Sam, care a trăit toată viaţa în Lytton, povesteşte cum este acum viaţa după incendiul în urma căruia satul a dispărut aproape în întregime.

În seara zilei de 30 iunie, Sam şi soţul ei se uitau la televizor, când ea a primit un mesaj de la un prieten care o anunţa că este un incendiu la capătul satului. Au decis să meargă acolo pentru a vedea ce se întâmplă, dar mesajul nu îi pregătise pentru gravitatea situaţiei. Lytton era în flăcări, aşa că au fost nevoiţi să plece imediat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt