Majoritatea statelor lumii nu au înregistrat progrese semnificative în reducerea corupţiei în ultimul deceniu

Majoritatea statelor lumii nu au înregistrat progrese semnificative în reducerea corupţiei în ultimul deceniu

Marea majoritate a statelor lumii nu au înregistrat progrese semnificative în ce priveşte reducerea corupţiei în ultimii 10 ani, relevă Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) 2021 lansat marţi de Organizaţia Transparency International, care semnalează, în paralel, o intensificare a abuzurilor împotriva drepturilor omului şi un declin al democraţiei, potrivit unui comunicat de presă al acestei organizaţii.

Indicele de Percepţie a Corupţiei reflectă modul în care experţi independenţi şi din mediul de afaceri percep corupţia existentă în sectorul public din 180 de state şi teritorii. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă „foarte corupt”, iar 100 „deloc corupt”.

Potrivit Transparency International, 86% dintre ţările analizate nu au înregistrat progrese semnificative sau chiar au regresat în ultimii 10 ani.

Media globală a IPC rămâne neschimbată, la 43 de puncte, pentru al zecelea an consecutiv, iar două treimi din ţări au punctaje sub 50 din 100.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt