NASA anunţă descoperirea celui mai mare nucleu de cometă observat vreodată

NASA anunţă descoperirea celui mai mare nucleu de cometă observat vreodată

Telescopul spaţial Hubble al agenţiei spaţiale americane NASA a confirmat descoperirea celui mai mare nucleu de cometă observat vreodată de astronomi, informează miercuri agenţia Xinhua.

Nucleul de gheaţă al cometei are un diametru estimat la aproximativ 128 de kilometri, fiind astfel mai mare decât statul american Rhode Island, potrivit NASA.

Nucleul este de aproximativ 50 de ori mai mare decât cel observat în centrul majorităţii cometelor cunoscute.

Masa sa este estimată la 500 de trilioane de tone, de o sută de mii de ori mai mare comparativ cu cea a unei comete obişnuite găsite mult mai aproape de Soare, a precizat NASA.

Cometa uriaşă, denumită C/2014 UN271 (Bernardinelli-Bernstein), înaintează cu o viteză de circa 22.000 de mile pe oră (peste 35.000 km/h) dinspre marginea sistemului solar, însă nu se va apropia la mai puţin de 1 miliard de mile (1,6 miliarde de kilometri) de Soare, potrivit agenţiei spaţiale americane.

Deţinătoarea recordului precedent era cometa C/2002 VQ94, descoperită în 2002, cu un nucleu al cărui diametru a fost estimat la circa 96 de kilometri.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt