O furtună polară anulează cursele aeriene şi închide autostrăzile din Noua Zeelandă

O furtună polară anulează cursele aeriene şi închide autostrăzile din Noua Zeelandă

Cursele aeriene au fost anulate, autostrăzile închise şi serviciile esenţiale întrerupte în Noua Zeelandă după ce o furtună polară de origine antarctică s-a abătut marţi asupra acestei ţări, aducând cu sine ninsori abundente, valuri oceanice uriaşe şi temperaturi extrem de scăzute, informează Reuters.

Capitala ţării, Wellington, un oraş aflat pe North Island, s-a confruntat cu cea mai înaltă maree provocată de o furtună în ultimii ani, iar autorităţile locale i-au sfătuit pe locuitorii din regiunile costiere să fie pregătiţi pentru a fi evacuaţi, întrucât creşteri impresionante ale nivelului mării sunt prognozate pentru următoarele 24 de ore.

"Acele persoane ale căror locuinţe au fost afectate în trecut de creşterea nivelului mării şi de furtuni trebuie să se pregătească încă o dată pentru astfel de impacturi potenţiale", au precizat serviciile de urgenţă neozeelandeze într-un mesaj publicat pe site-ul lor oficial.

Starea de urgenţă a fost decretată pentru zonele din sudul şi estul oraşului Wellington. Zeci de curse aeriene şi servicii de feribot au fost anulate, iar şcolile au fost închise.

O furtună însoţită de grindină a fost raportată în prima parte a zilei în Wellington, unde vânturile reci au contribuit şi la depunerea unui strat de zăpadă, la fel cum s-a întâmplat şi în câteva oraşe de pe South Island, precum Christchurch, Dunedin şi Queenstown.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt