ONU afirmă că în Afganistan nevoile umanitare sunt catastrofice

ONU afirmă că în Afganistan nevoile umanitare sunt catastrofice

ONU a făcut vineri apel la strângerea sumei de 800 de milioane de dolari pentru a acoperi nevoile umanitare actuale din Afganistan, cel puţin o treime din populaţie urmând a fi afectate de foamete, transmite Reuters.

''Nevoile umanitare sunt catastrofice, sunt pe scară largă şi cresc'', a declarat Wafaa Saeed Abdelatef, reprezentantă a Biroului ONU pentru coordonarea acţiunilor umanitare (OCHA), într-o videoconferinţă de presă.

''Aceste nevoi umanitare vin din decenii de conflict, combinate cu seceta şi COVID-19'', a adăugat Wafaa Saeed Abdelatef.

Haosul şi incertitudinea din Afganistan au sporit după ce talibanii au preluat controlul la Kabul, în 15 august, după o ofensivă de câteva săptămâni în care practic nu au întâmpinat nicio opoziţie din partea armatei afgane.

Naţiunile Unite solicitaseră în urmă cu câteva luni colectarea a 1,3 miliarde de dolari pentru 16 milioane de oameni aflaţi în nevoie din Afganistan, dar nu s-a reuşit decât strângerea a circa 500 de milioane de dolari. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt