Până la 31 de milioane de voturi deturnate în favoarea lui Putin în ”cea mai importantă fraudă din istoria alegerilor ruse”

Până la 31 de milioane de voturi deturnate în favoarea lui Putin în ”cea mai importantă fraudă din istoria alegerilor ruse”

Mai multe organisme independente ruse au efectuat numărători într-o încercare de a stabili amploarea unei fraude electorale în alegerile prezidenţiale în care Vladimir Putin a obţinut al cincilea mandat cu un scor de 87,28%, ”cea mai importantă fraudă din istoria alegerilor ruse” potrivit organizaţiei de observare a alegerilor Golos, interzisă înaintea scrutinului, relatează Le Monde, care compilează estimări şi observaţii ale mai multor publicaţii şi organisme independente, relatează BFMTV, citată de news.ro.  
În vederea stabilirii părţii de voturi deturnate în favoarea lui Vladimir Putin, organismele au contabilizat toate secţiile de votare în care prezenţa la urne a fost deosebit de puternică şi neexplicată, în favoarea preşedintelui rus.
Acest tip de calcul este denumit ”metoda Şpilkin”, un statistician care a pus-o la punct.
 
ÎNTRE 22 ŞI 31 DE MILIOANE DE VOTURI FURATE
 
Potrivit Golos, numărul voturilor furate în favoarea lui Vladimir Putin ar fi atins 22 de milioane dintr-un total de 78 de milioane de sufragii exprimate.
Novaia Gazeta Europa le estimează la 31,6 milioane.
Aceste diferenţe sunt cauzate, potrivit Le Monde, alegerii secţiilor de votare considerate ”corecte”, deschise observatorilor în pofida faptului că nu ar fi neapărat.
 
99% DIN VOTURI CU PUTIN, 100% PREZENŢĂ
 
În afara acestor numărări la scară globală, alte indicii permit să se conchidă că au avut loc fraude în numeroase secţii de votare.
La Moscova, rezultatele în cartierul Danilovski, unde locuieşte o populaţie înstărită şi educată, au fost marcate de contraste puternice.
”În secţiile de votare în care au reuşit să se înregistreze observatori independenţi, scorul lui Vladimir Putin a fost în jur de 60%. În patru secţii în care n-au fost prezenţi, el atinge 99%”, potrivit corespondentului cotidianului de seară la Moscova.
Se ridică de asemenea problema unor secţii cu o prezenţă la urme de 100%, în care toate voturlie au fost în favoarea lui Vladimir Putin sau problema Ceceniei, unde preşedintele rus a obţinut 99,99% din voturile exprimate.
În anumite secţii, manipularea a fost orchestrată cu ajutorul foarte clasicei ”umpleri a urnelor”.
În altele, în pofida unor scoruri posibil falsificate care-l dau pe Putin pe primul loc, scorul a fost pur şi simplu modificat în perioada dintre numărarea voturilor şi publicarea rezultatelor. În acest fel, votul în favoarea lui Putin a fost modificat de la 57 la 86% într-o secţie de votare la Moscova.
La fel stau lucrurile în privinţa prezenţei la vot.
Într-o secţie de votare din Sankt Petersburg, scorul lui Putin a fost modificat de la 77,1 la 98,3%, mulţumită unei prezenţe la urne care a evoluat în mod artificial de la  64,5 la 95,3%.
Le Monde notează că, în general, secţiile de votare în care scrutinul se desfăşura normal erau încă majoritare în 2018, la ultimele alegeri prezidenţiale, iar fraudele erau cantonate în regiuni izolate şi/sau periferice.
Însă, în alegerile prezidenţiale din 2024, aceste secţii de votare ”cinstite” au devenit o minoritate, potrivit publicaţiei independente Meduza.

Afla mai multe despreputinvoturialegerifrauda
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt