Prima peliculă filmată în spaţiu

Prima peliculă filmată în spaţiu
Profimedia

Echipa care a filmat prima peliculă în spaţiu a revenit pe Pământ. O actriţă şi un regizor din Rusia au fost 12 zile la
bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale pentru realizarea scenelor care vor apărea în filmul "Provocarea". Însoţiţi de un cosmonaut rus, aceştia s-au întors în siguranţă pe aerodromul din Kazahstan.

Actriţa Yulia Peresild, regizorul Klim Shipenko şi cosmonautul Oleg Novitskiy au aterizat în această dimineaţă pe Pământ cu racheta Soyouz, a agenţiei spaţiale ruse Roscosmos. După ce capsula s-a desprins de navă, cei trei au aterizat pe aerodromului din Kazahstan, de unde au fost preluaţi de autorităţile ruse.

Intitulat provizoriu "Provocarea", filmul va spune povestea unui medic chirurg care ajunge pe Staţia Spaţială
Internaţională cu misiunea de a salva viaţa unui cosmonaut. Dacă proiectul cinematografic va fi finalizat cu succes, ruşii vor marca o nouă premieră spaţială, dar şi un punct câştigat în competiţia cu NASA şi SpaceX.

Trei astronauţi aflaţi de şase luni pe Staţia Spaţială Internaţională vor apărea şi ei în câteva secvenţe din film. De
asemenea, întoarcerea echipei de film pe Pământ va fi şi ea inclusă în peliculă. Pentru a putea rezista călătoriei în spaţiu, actriţa şi regizorul rus au fost supuşi unui regim intens de antrenamente.

Acesta nu este, însă, singurul proiect cinematografic din lumea spaţială. Anul trecut, NASA a anunţat că actorul Tom Cruise va zbura în spaţiu pentru un film. Călătoria spaţială va fi făcută cu o rachetă SpaceX a companiei deţinută de miliardarul Elon Musk.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt