Putin încearcă să bage spaima în ruşi şi emite pretenţii asupra unor ţări independente: „Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică”

Putin încearcă să bage spaima în ruşi şi emite pretenţii asupra unor ţări independente: „Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică”

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut un nou discurs în care îşi prezintă ţara ca o cetate asediată care se poate apăra doar prin el şi îi arogă drepturi istorice asupra unor ţări independente.

Rusia se confruntă periodic cu tentative ale unora de „a înhăţa” ceva de la ea, însă „le va sparge dinţii” tuturor celor care intenţionează să facă acest lucru, a declarat joi Putin în cadrul unei şedinţe a comitetului organizatoric rus „Pobeda”, informează agenţia de presă TASS, citată de Agerpres. Potrivit lui Putin, unii „se încumetă să afirme public că bogăţiile Siberiei aparţin în mod injust unei singure ţări”. „Este ciudat să auzi asemenea lucruri, însă ele se fac uneori auzite. Toţi vor să ne muşte de ceva şi să înhaţe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să ştie - cei care intenţionează să facă asta - că noi le vom sparge dinţii tuturor, astfel ca ei să nu mai poată muşca”, a continuat liderul de la Kremlin, insinuând că ruşii ar fi ameninţaţi şi el ar fi singurul care i-ar putea apăra.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt