Recentele evoluţii din Iran ''nu sunt pozitive'', apreciază şeful diplomaţiei germane

Recentele evoluţii din Iran ''nu sunt pozitive'', apreciază şeful diplomaţiei germane

Recentele evoluţii din Iran în ceea ce priveşte uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz "nu sunt pozitive" pentru cursul negocierilor asupra acordului nuclear din 2015, a apreciat luni şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, informează AFP.

Ministrul a făcut această declaraţie după ce Teheranul a anunţat sâmbătă punerea în funcţiune a unor noi cascade de centrifuge modernizate în această uzină, care a suferit duminică un accident calificat drept atac de Iran.

"Ceea ce auzim despre Teheran în acest moment nu este o contribuţie pozitivă (la negocieri), în special recentele evoluţii privind Natanz", a declarat Maas în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.

După o primă sesiune de discuţii, săptămâna trecută, negocierile urmează să fie reluate săptămâna aceasta la Viena, în Austria, în încercarea de a readuce SUA în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, convingând în acelaşi timp Teheranul să revină la respectarea angajamentelor pe care le-a abandonat.

"Nu va fi simplu", a mai spus Maas, subliniind totodată că spiritul discuţiilor este "constructiv".

La finalul primelor negocieri de la Viena cu Iranul, la care SUA nu participă direct, americanii au declarat că au făcut propuneri "foarte serioase" şi că se aşteaptă la o oarecare "reciprocitate" din partea Republicii Islamice.

agerres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt