„Salvaţi-mi copilul!” Imaginile virale cu militarii SUA care au grijă de copiii afgani în haosul din aeroportul din Kabul

„Salvaţi-mi copilul!” Imaginile virale cu militarii SUA care au grijă de copiii afgani în haosul din aeroportul din Kabul

Armata SUA a confirmat autenticitatea imaginilor în care infanteriştii marini americani, situaţi pe zidul cu sârmă ghimpată care înconjoară aeroportul din Kabul, primesc un bebeluş de la un cetăţean afgan aflat de cealaltă parte a gardului. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a precizat că respectivul copil era bolnav şi că militarilor li s-a cerut ajutorul, informează France 24. În alte imagini, devenite şi ele virale, mai apar un puşcaş marin, înconjurat de mai multe arme, în timp ce încearcă să liniştească un copil, precum şi femei-soldat SUA care au grijă de doi nou-născuţi, în timpul evacuării civililor afgani.

„Referitor la acele imagini (cu copilul ridicat deasupra gardului), pot să vă spun că părinţii au cerut ajutor de la infanteriştii marini, deoarece copilul lor era bolnav”, a spus John Kirby.

În imagini se vede un militar american care se apleacă peste gardul cu sârmă ghimpată pentru a prinde şi a ridica apoi, cu o singură mână, un copil înmânat de un civil afgan - cel mai probabil tatăl bebeluşului.

Copilul a fost dus la un spital norvegian din interiorul aeroportului din Kabul, unde a primit îngrijiri şi a fost returnat apoi părinţilor. Momentan, nu se ştie dacă bebeluşul şi familia lui au reuşit să intre până acum în perimetrul sigur al aeroportului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt