Tacticile aliaţilor de a scoate cât mai mulţi civili din infernul din Kabul: americanii folosesc elicoptere, iar britanicii şi germanii negociază

Tacticile aliaţilor de a scoate cât mai mulţi civili din infernul din Kabul: americanii folosesc elicoptere, iar britanicii şi germanii negociază

Cu numai câteva zile înainte de a pleca din Kabul, militarii aliaţi au tactici diverse de a evacua cât mai mulţi civili din ţările partenere, dar şi afgani care au colaborat cu NATO.

Mai sunt doar câteva zile până la terminarea retragerii din Afganistan, iar misiunea de extragere a civililor din Afganistan pare una imposibilă pentru militarii aliaţi aflaţi pe aeroportul din Kabul. Unele ţări europene au cerut prelungirea termenului de 31 august, dar preşedintele american Joe Biden a declarat, într-un discurs televizat, că SUA respectă ritmul evacuării trupelor din Afganistan pentru a finaliza retragerea până pe 31 august, conform planificării.   

În acest context, evacuarea aeroportului din Kabul merge în ritm accelerat. Conform Pentagonului, folosind avioanele C-17 Globemaster III şi C-130 Hercules, coalitia a extras aproximativ 21.600 de persoane din Afganistan numai de luni până marţi. Concret, în acest ritm al operaţiunilor de zbor, o aeronavă părăseşte acum Aeroportul Internaţional Hamid Karzai la fiecare 45 de minute. Unele surse militare au subliniat că nu mai puţin de 58.000 de persoane au fost evacuate de pe aeroportul din Kabul până acum de la începutul misiunii. Este vorba de cetăţeni aliaţi civili, dar şi de solicitanţi de vize speciale pentru imigranţi afgani dedicate celor care au colaborat cu militarii aliaţi.   

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt