Talibanii susţin că au recucerit trei districte din apropierea Văii Panjshir, ultimul bastion al rezistenţei

Talibanii susţin că au recucerit trei districte din apropierea Văii Panjshir, ultimul bastion al rezistenţei

Districtele Bano, Deh Saleh şi Pul e-Hesar din provincia nordică Baghlan au fost cucerite de grupuri dintr-o miliţie locală săptămâna trecută, într-unul dintre primele semne de rezistenţă armată faţă de talibani de la cucerirea capitalei Kabul pe 15 august, transmite Reuters.

Dar, conform purtătorului de cuvânt Zabihullah Mujahid, până luni, forţele talibane au curăţat aceste districte şi au ajuns în Badakhshan, Takhar şi Andarab, în apropiere de Valea Panjshir. Valea Panjshir se află acum sub controlul lui Ahmad Massoud, fiul răposatului comandant mujahedin Ahmad Shah Massoud, care a rezistat aici atât sovieticilor, cât şi talibanilor înainte de 2001.

Massoud, ale cărui forţe includ rămăşiţe din armata regulată şi unităţi ale trupelor speciale, a făcut apel la negocieri pentru formarea unui guvern reprezentativ pentru Afganistan, dar a promis că va rezista dacă talibanii vor ataca valea. Încă nu există informaţii despre începerea bătăliei între talibani şi forţele lui Massoud, dar un ajutor al acestuia din urmă a spus că ambele părţi sunt gata de acţiune militară.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt