UE a ajuns la un acord privind gestionarea migranţilor.„Moment istoric”

UE a ajuns la un acord privind gestionarea migranţilor.„Moment istoric”

UE a ajuns la un acord asupra unui nou set de reguli pentru gestionarea migraţiei şi azilului, a anunţat miercuri Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, pe platforma de socializare X.

„20 decembrie 2023 va rămâne în istorie. Ziua în care UE a ajuns la un acord istoric privind un nou set de norme pentru gestionarea migraţiei şi a solicitărilor de azil. Europa a sfidat încă o dată toate obstacolele. Sunt foarte mândră de faptul că, prin Pactul privind migraţia şi dreptul de azil, am obţinut rezultate şi am oferit soluţii”, a spus ea.

Acordul privind migraţia, un „moment istoric"

După ani de discuţii şi o noapte întreagă de negocieri de ultim moment, eurodeputaţii şi reprezentanţii statelor membre au ajuns miercuri dimineaţă la un acord - criticat de activiştii pentru drepturile omului - privind spinoasa reformă a sistemului european de migraţie, notează AFP.

„S-a ajuns la un acord politic asupra celor cinci dosare ale noului Pact privind migraţia şi azilul", a scris preşedinţia spaniolă a Consiliului UE pe platforma X (fostul Twitter). Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a salutat acest lucru ca fiind un „moment istoric", scrie Hotnews.ro.

Pactul privind azilul şi migraţia, înaintat de Comisia Europeană în septembrie 2020, reprezintă o nouă încercare de revizuire a normelor europene, după eşecul propunerii anterioare, din 2016, venite în urma crizei refugiaţilor.

Acesta include controale mai stricte la sosirea migranţilor în UE, centre închise în apropierea frontierelor pentru a-i trimite mai repede înapoi pe cei care nu au dreptul la azil şi un mecanism obligatoriu de solidaritate între statele membre în beneficiul ţărilor aflate sub presiunea migraţiei.

Acordul politic mai trebuie totuşi să fie aprobat în mod oficial de Consiliu (statele membre) şi de Parlamentul European.

Obiectivul este ca toate textele să fie adoptate definitiv înainte de alegerile europene din iunie 2024, într-un moment în care chestiunea imigraţiei domină dezbaterea politică în multe ţări europene, pe fondul ascensiunii partidelor de extremă dreapta şi populiste.

ONG-uri: „Un sistem prost conceput, costisitor şi nemilos"

Cu toate acestea, reforma a atras critici din partea organizaţiilor pentru drepturile omului.

Aproximativ cincizeci de ONG-uri, printre care Amnesty International, Oxfam, Caritas şi Save the Children, au scris luni o scrisoare deschisă negociatorilor pentru a-i avertiza asupra riscului de a vedea cum pactul privind migraţia va duce la „un sistem prost conceput, costisitor şi nemilos".

Eurodeputatul Damien Carême a criticat pactul, spunând că „face de ruşine cele mai bune valori ale Europei". „Vom finanţa ziduri, sârmă ghimpată şi sisteme de securitate în toată Europa", a scris el pe platforma X:
 

Afla mai multe despreuemigranti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt