UE instaurează dreptul de a nu fi deranjat

UE instaurează dreptul de a nu fi deranjat

Angajaţii din România ar putea scăpa de apeluri telefonice, mesaje sau mail-uri de la serviciu primite în afara
programului de lucru. Autorităţile europene lucrează la un proiect de directivă prin care angajatorii vor fi obligaţi să respecte un nou drept al salariaţilor, cel de a fi inaccesibili în afara orelor de program. Măsura, care ar urma să se aplice în toate statele membrie ale UE, a fost gândită după ce numărul salariaţilor care lucrează la distanţă a crescut în perioada pandemiei.

Românii ar putea avea curând dreptul de a nu răspunde la mesaje, după terminarea orelor de program. Proiectul de directivă oferă salariaţilor dreptul la deconectare, iar angajatorilor li se va interzice să discrimineze sau să
concedieze un angajat care a refuzat să răspundă la telefon şefilor în afara programului. Proiectul este bine venit, spun cetăţenii, cât timp, potrivit datelor oficiale Eurostat, românii lucrează în medie peste 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE.

Fiecare stat membru va putea stabili amenzi pentru angajatorii care încalcă dreptul la deconectare, iar proiectul
mai prevede ca salariaţii să se poată adresa instanţelor judecătoreşti în cazul unui tratament nefavorabil pentru a fi despăgubuţi. Experţii în resurse umane consideră că o sursă a abuzurilor angajatorilor în România este şi lipsa de încredere a angajaţiilor în legislaţia care trebuie să îi protejeze.

Proiectul de află în lucru la Comisia Europeană, şi după adoptare şi oficializare, va trebui transpus în legislaţia
naţională de către toate statele membre UE, inclusiv România. Franţa, din 2016, şi SUA, din 2019, au deja o astfel
de lege în vigoare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt