Un cerc de foc a izbucnit în apele Mexicului în urma unei scurgeri de gaz de la o conductă subacvatică a companiei petroliere Pemex

Un cerc de foc a izbucnit în apele Mexicului în urma unei scurgeri de gaz de la o conductă subacvatică a companiei petroliere Pemex

Un incendiu pe suprafaţa oceanului la vest de peninsula Yucatan din Mexic a fost stins vineri, a anunţat compania petrolieră Pemex, dând vina pe o scurgere de gaz dintr-o conductă subacvatică, scrie Reuters.

Flăcările au izbucnit din apă asemenea lavei topite fiind denumite "ochi de foc" pe platformele de socializare din cauza formei circulare a flăcării, la mică distanţă de platforma petrolieră Pemex. 

Incendiul a fost stins în mai mult de cinci ore, potrivit Pemex.

Incendiul a izbucnit la o conductă subacvatică care se conectează la o platformă de la câmpul petrolier Ku Maloob Zaap, cel mai important al Pemex, au declarat patru surse pentru Reuters.

Ku Maloob Zaap se află la sud de Golful Mexic. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt