Fără loc de veci, peste noapte - Focus Prima TV

Fără loc de veci, peste noapte

Să știi că ai un loc de veci unde îți sunt înmormântate rudele și să te trezești peste noapte că locul pur și simplu nu mai
există! Este o situație incredibilă prin care trece o femeie din București. La mijloc este, se pare, o neînțelegere legată de
taxele care trebuie plătite pentru acest loc. Administrația cimitirului Bellu se apăra și spune că femeia a fost notificată de deshumare, însă… printr-un anunț la mica publicitate. Femeia este revoltată și vrea să meargă în instanță.

În a doua zi de Paște, doamna Maria a mers la mormântul mamei sale, așa cum obișnuia să facă de mai bine de 50 de
ani. Însă, de această dată, a avut parte de un șoc.

Crucea din marmură, gardul, dar și osemintele rudelor îngropate acolo au dispărut. Disperată femeia a sunat la
poliție.

Femeia spune că de vină pentru tot ce s-a întâmplat este moștenitoarea locului de veci. Aceasta spune că mormântul a
fost luat de către tatăl ei, în anii 60′, printr-un act de donație de la vechiul proprietar. În 2019, spune femeia, a reușit să
vorbească la telefon cu actualul proprietar, însă nu a avut cu cine să se înțeleagă.

Cei de la Administrația cimitirului se apără și spun că moștenitorul a hotărât să facă deshumare, dar că fiica
defunctei nu avea acte pentru acel loc de veci.

Aceștia spun că au notificat-o pe femeie să vină la cimitir pentru a muta osemintele rudelor ei, însă .. într-un anunț din
ziar. Reprezentanții cimitirului spun că femeia a fost anunțată și de locul în care se află acum osemintele.

Acum, femeia vrea să se facă dreptate și cere daune morale.

Total
0
Shares
Total
0
Share