Femeia cu cele mai lungi unghii din lume şi le-a tăiat după aproape 30 de ani

Femeia cu cele mai lungi unghii din lume şi le-a tăiat după aproape 30 de ani

Ayanna Williams din Houston a intrat în Cartea Recordurilor în 2017 pentru cele mai lungi unghii din lume care măsurau 5,7 metri lungime. Femeia avea nevoie atunci de două sticle de ojă şi 20 de ore pentru a-şi face manechiura, scrie CNN. 

Înainte de a-şi tăia unghiile în weekend, ea a mai făcut o ultimă măsurătoare: 7,3 metri lungime. Manichiura a fost realizată cu trei-patru sticle de ojă în decurs de câteva zile. 

Williams şi-a tăiat unchiile pentru prima dată de la începutul anilor 1990 la un cabinet de dermatologie din Fort Worth, Texas, cu o unealtă electrică.

"Cu sau fără unghiile mele, voi rămâne o regină", a spus Williams, potrivit Guinness Book. "Eu îmi fac unghiile, nu ele pe mine!".

Williams a spus că plănuieşte să-şi lase unghiile să crească aproximativ şase centimetri, potrivit Ripley's Believe It or Not!, care îi va expune unghiile la Muzeul din Orlando, Florida.

Până acum, Williams nu putea să facă anumite activităţi, precum să spele vasele şi să aşeze aşternuturile pe pat. Ea spune că noul ei scop este să-l încurajeze pe următorul pasionat de unghii să dobândească un titlu Guiness World Records. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt